Petrova s-a impus la Tokyo

Rusoaica Nadia Petrova, a 18-a jucatoare a lumii, a castigat turneul de la Tokyo, Japonia, dupa o finala in care a dispus de poloneza Agnieszka Radwanska, numarul 3 WTA.
Nadia Petrova, a 17-a favorita a competitiei, s-a impus in trei seturi in fata Agnieszkai Radwanska, scor 6-0/1-6/6-3. Dupa doua seturi dezechilibrate, a urmat un decisiv ceva mai strans, in care diferenta a fost facuta de break-ul realizat de moscovita in game-ul al optulea.
Titlul obtinut in aceasta dimineata de Petrova este al 12-lea al carierei, insa este primul la un turneu de categoria Premier 5. Este al doilea trofeu din acest sezon pentru ea, dupa cel de la 's-Hertogenbosch, Olanda, din luna iunie.
Radwanska avea 10 victorii consecutive la concursul din capitala Japoniei, pe care l-a castigat anul trecut. Ea are trei turnee castigate in acest an, ultimul in luna mai.
sursa: tenisplace.ro
Post your comment