Tenis.info.ro: Federer este cel mai bun Federer este cel mai bun ================================================================================ Valentin Sorescu on 27 November, 2011 10:53:00 Elvetianul Roger Federer a incheiat sezonul 2011 triumfand la Turneul Campionilor, competitie pe care a castigat-o pentru a sasea oara. Roger Federer, aflat la finala cu numarul 100 a carierei, a incheiat anul cu 17 victorii consecutive, dupa ce l-a invins, cu 6-3/6-7(6)/6-3, pe francezul Jo-Wilfried Tsonga. A fost a treia duminica la rand in care cei doi au fost adversari, elvetianul impunandu-se de fiecare data. Federer a cedat putine puncte pe serviciul sau in primul set si, in game-ul al optulea, a fructificat singura minge de break de care a beneficiat. Elvetianul a rupt primul echilibru in mansa secunda, dar s-a pierdut cu firea cand a servit pentru meci si s-a vazut egalat la cinci. El a ratat o noua sansa de a inchide finala in tie-break-ul actului secund, pe care l-a pierdut dupa ce a avut 5-2 si mai apoi si minge de meci. Tenismenul din Tara Cantoanelor a trecut repede peste ocaziile ratate si in decisiv s-a descurcat din nou foarte bine. A cedat doar trei puncte pe serviciul sau si in jocul al optulea a realizat break-ul de care a avut nevoie. Federer, care a participat pentru a zecea oara consecutiv la Turneul Campionilor, a mai castigat competitia in 2003, 2004, 2006, 2007 si 2010. El are acum 70 de titluri la simplu, primul obtinandu-l in urma cu zece ani. Roger Federer, prezentare: Ani: 30 Data Nasterii: 08.08.1981. Locul Nasterii: Basel (Elvetia) Resedinta: Bottmingen (Elvetia) Inaltime: 1,85 m Greutate: 85 kg Jucator de mana dreapta Debut in turneele ATP: 1998 Victorii in cariera: 805 Infrangeri in cariera: 186 Clasamentul ATP: locul 4 Titluri: 70 Bani castigati din tenis: 65,174,935 (milioane de dolari, pana la Turneul Campionilor). sursa: tenisplace.ro