Şarapova si fratii Bryan-lansari la US Open

Cu doar câteva zile de a intra în primul tur la US Open, Maria Şarapova, una dintre cele mai frumoase femei ale tenisului mondial, şi-a lansat colecţia de genţi şi încălţăminte la unul dintre cele mai mari centre comerciale ale New Yorkului, Rockefeller Center.
Fani, turişti şi oameni ai centrului s-au îngrămădit să o vadă pe fosta nr. 1 mondial. Colecţia scoasă în colaborare cu designerul Cole Haan a fost inspirată din viaţa tenisului. Se recunoşte amprenta şic pusă de rusoaică, o personalitate foarte energică, elegantă şi totodată sportivă: de la cataramele lustruite proiectate pantofilor de piele, până la lanţurile amplasate genţilor.
„Sper ca toate tinerele să îmbrăţişeze noua colecţie deoarece este hazlie, şic şi cel mai important poate fi purtat în orice oră din zi sau din noapte”, a spus Şarapova. Cu preţuri cuprinse între 138 şi 328 de dolari, colecţia oferă opţiuni de lux la un preţ moderat.
Bob şi Mike Bryan nu şi-au început încă lupta pentru apărarea titlului la US Open, însă gemenii americani s-au distrat copios cu fanii lor la lansarea primului lor album muzical, „Let it Rip”.
Fraţii Bryan Brand featuring David Baron au cântat trei melodii de pe album la Flushing Meadows în ziua dedicată copiilor, la 29 august.
Nişte răsfăţaţi ai media din America, fraţii Bryan care deţin nu mai puţin de 7 titluri la turneele de Grand Slam, unul la Cupa davis, în 2007, medalia de bronz la Olimpiada din beijing şi lideri ai clasamentului mondial de peste cinci ani, cântă la instrumente muzicale încă din timpul adolescenţei.
Întâlnirea lor cu vocalistul David Baron la una dintre evenimentele de caritate ale galei care i-a purtat numele, a rezultat trupa care cântă astăzi. De atunci, cei trei au devenit cei mai buni prieteni scriind împreună cântecele. În 2009, ei au cântat la patru turnee ATP, cele de la San Jose, Delray Beach, Houston, Wimbledon an şi US Open.
Ascultă una dintre piesele compuse de cei trei, "Autograph":
http://www.bryanbrosband.com/index.php
sursa: adevarul.ro
Post your comment