Tenis.info.ro: Venus Williams a câştigat Masters-ul de la Doha Venus Williams a câştigat Masters-ul de la Doha ================================================================================ Mihai Mehedintu on 09 November, 2008 01:46:00 Jucătoarea americană de tenis Venus Williams a câştigat finala turneului Masters de la Doha, învingând-o pe Vera Zvonareva (Rusia) în 3 seturi: 6-7, 6-0, 6-2, după 2 ore şi 10 minute de joc. Zvonareva, calificată în acest Turneu al Campioanelor de pe locul 9 WTA, graţie forfait-ului compatrioatei sale Maria Şarapova, a început finala în nota întregii săptămâni petrecute la Doha, câştigând în tie-break. În continuare, însă, Venus Williams s-a impus clar, în special datorită serviciului (a reuşit şi 200 km pe oră) şi a câştigat pentru prima oară acest turneu care încheie sezonul tenisului feminin. În cariera sa, jucătoarea americană are 39 de turnee câştigate, din care 7 de Mare Şlem. AGERPRES