Tenis.info.ro: Gallovits, Begu si Buzarnescu invingatoare Gallovits, Begu si Buzarnescu invingatoare ================================================================================ A.G. on 19 September, 2010 10:30:00 Perechea Edina Gallovits/Sania Mirza (România/India) a câştigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului de la Guangzhou (China), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei, citat de MEDIAFAX. Gallovits şi Mirza au învins, în finală, cu scorul de 7-5/6-3, cuplul chinez Xinyun Han/Wanting Liu. Pentru succesul de la Guangzhou, Edina Gallovits şi Sania Mirza vor primi 280 de puncte în clasamentul WTA de dublu şi un cec în valoare de 11.000 de dolari. Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul unu, a câştigat finala turneului ITF de la Podgorica (Muntenegru), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com. Begu a învins-o în finală, cu scorul de 6-1/6-1, pe sportiva italiană Annalisa Bona. Irina-Camelia Begu, alături de Mihaela Buzărnescu, s-a impus şi la dublu. Româncele, favorite numărul 2, au învins în finală cuplul rus Valeria Solovieva/Maryna Zaneska, scor 5-7/7-5/12-10. sursa: prosport.ro