Sections
Newsletter
Email:
Fed Cup
Cine va castiga intalnirea?
Home | Intern | Campania "Mai cu viata!" / Tenis cu Ilie Năstase în Herăstrău

Campania "Mai cu viata!" / Tenis cu Ilie Năstase în Herăstrău

image

Bucureştenii au început, azi-dimineaţă, lupta împotriva sedentarismului, alături de sportivi şi artişti renumiţi. Astfel, zeci de tineri au jucat volei, baschet şi tenis cu Ilie Năstase, Andreea Răducan şi Adrian Ilie, la Roata Mare din Parcul Herăstrău.

Iniţiativa aparţine postului de radio Europa FM, care menţine şi pentru mâine invitaţia de a participa la campania „Mai cu viaţă!”, realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti. „Scopul acestei campanii este scoaterea oamenii din casă, vrem să-i facem să vorbească despre sedentarism şi, evident, să facă sport”, a declarat directorul de marketing al Europa FM, Ioana Grindean. Ea a adăugat că bucureştenii sunt aşteptaţi şi mâine, între orele 11.00 şi 15.00, să ia parte la campania de sprijinire a unui stil de viaţă sănătos.

Bucureştenii, antrenaţi de Ilie Năstase

La Roata Mare, Ilie Năstase i-a antrenat pe cei prezenţi în parc, le-a dat sfaturi, iar Miţă de la Bere Gratis a venit împreună cu soţia, Liana Stanciu şi fetiţa lor, Teodora, pregătiţi să facă mişcare. Fetele de la Liceul Sportiv “Mircea Eliade” au jucat volei, iar băieţii de la Liceul CFR, campioni naţionali la volei, categoria cadeţi şi junior, au făcut demonstraţii, antrenaţi de profesorul Ioan Şoacă, în vârstă de 80 de ani. Carmen Tocală, preşedinte al Federaţiei Române de Baschet va fi alături de pasionaţii de sport, ca şi campionii Claudiu Fometescu, Ionuţ Macoveiu, Alida Marcovici şi handbalistul Alexandru Dedu.

Ieşirea în aer liber mai marchează şi finalul a trei luni de discuţii, în studioul radioului, cu medici nutriţionişti, doctori, psihologi şi foşti sportivi, despre alimentaţia sănătoasă şi echilibrată, despre beneficiile mişcării şi ale unei diete corespunzătoare. Personalităţi precum Ilie Năstase, Gabi Szabo şi Doina Melinte au vorbit la radio, de-a lungul campaniei, despre experienţa lor.  

Sursa: Adevarul

Subscribe to comments feed Comments (1 posted)

avatar
valentin 09 May, 2009 08:45:00
trebuie promovate mai des astfel de actiuni. felicitari celor care organizeaza aceasta campanie
Reply Thumbs Up Thumbs Down
0
total: 1 | displaying: 1 - 1

Post your comment

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Please enter the code you see in the image:

Captcha
  • email Email to a friend
  • print Print version
  • Plain text Plain text

Tagged as:

marius-copil, taylor-dent, eliminata, acoperisul-de-la-wimbledon, retractable-roof, moment-istoric, primul-loc

Rate this article

5.00