RG: Romancele n-au avut noroc
Pentru a doua oara in ultimele trei editii Sorana Cirstea va intalni in primul tur la Roland Garros campioana editiei precedente. Alaturi de Sorana, pe tabloul principal mai sunt Monica Niculescu, Simona Halep, Irina Begu, Alexandra Cadantu si Edina Gallovits-Hall.
Sorana Cirstea, numarul 41 mondial, nu a avut prea mult noroc la tragerea la sorti, urmand sa o aiba adversara in primul tur pe chinezoaica Na Li, campioana editiei precedente si a saptea jucatoare a lumii. Cele doua s-au duelat si anul trecut pe zgura pariziana, in turul al treilea, targovisteanca reusind sa stranga doar patru game-uri.
Monica Niculescu, singura romanca aflata printre capii de serie, o va intalni in runda inaugurala pe rusoaica Nina Bratchikova, numarul 108 WTA. Monica, a 32-a favorita, o conduce cu 3-0 la general pe rusoaica, insa cele doua nu s-au mai aflat fata in fata de cinci ani.
Simona Halep a dat si ea peste un cap de serie in turul intai, urmand sa se dueleze cu Petra Cetkovska (Cehia), a 24-a favorita. Constanteanca e insa in forma, fiind calificata in semifinalale turneului de la Bruxelles, si in martie a invins-o pe cehoaica, la Indian Wells, cu 6-2^6-4.
Pentru al doilea an consecutiv Irina Begu o are adversara in prima runda la Roland Garros pe frantuzoaica Aravane Rezai, posesoarea unui wild card. Anul trecut Irina s-a impus fara prea mari batai de cap, desi frantuzoaica era mult mai bine clasata, asa ca pare a avea prima sansa.
Alexandra Cadantu, aflata pentru prima data pe tabloul principal la Roland Garros, are o misiune imposibila in primul tur, urmand sa se dueleze cu Maria Sharapova, numarul 2 mondial. Rusoaica a castigat in aceasta primavara doua turnee pe zgura, Stuttgart si Roma, si e una dintre marile favorite la castigarea competitiei.
Edina Gallovits-Hall, prezenta pentru a sasea oara pe tabloul principal al French Open, o va intalni in primul tur pe americanca Irina Falconi, numarul 114 WTA. Timisoreanca, ocupanta locului al 85-lea in ierarhia mondiala, e favorita meciului si trebuie sa profite de acest lucru.
sursa: tenisplace.ro





del.icio.us
Digg
Technorati






Post your comment