România-Spania, egal după prima zi

Simona Halep a învins-o pe Silvia Soler Espinosa, cu scorul de 6-2/6-1, în primul meci al zilei, iar Irina Begu a cedat în fața Garbinei Muguruza, cu scorul de 3-6/2-6.
La ceremonia de deschidere a participat și președinte le României, domnul Klaus Iohannis.
DECLARAȚII:
Simona Halep:
”Meciul nu a fost așa ușor precum a părut. Am jucat un meci bun, mi-am făcut jocul, am fost destul de agresivă și am returnat destul de bine. Serviciul nu mi-a mers așa cum mi-am dorit, dar spre final, în momentele importante, am avut niște servicii bune. A fost foarte greu, la început de meci am avut emoții mari, mai ales că a fost și domnul președinte, au fost oameni importanți în sală. Când am cântat imnul a fost emoționant, așa că am încercat să îmi relaxez un pic corpul și mintea și să joc ceea ce știu. Am făcut un meci bun și chiar mă bucur că am terminat așa repede și acum o susțin pe Irina cu toată încrederea.
Atmosfera a fost deosebită, din ce în ce mai frumoasă, oamenii au fost foarte energici și au fost cu sufletul alături de noi. Le mulțumesc foarte mult și îi aștept și mâine, pentru că mâine am și mai multă nevoie, va fi un meci greu, dar împreună vom câștiga.
Domnul președinte a venit la noi în vestiar când era toată echipa, m-a felicitat, am dat mâna cu dânsul. Mă bucur foarte mult că i-am adresat invitația, sunt foarte mândră de mine, sper să mai fie ocazii să vină la meciuri de tenis și să ne susțină. A fost incredibil să joc cu președintele țării în tribună.
Este un sentiment minunat să joci în țara ta și pentru țara ta. A fost și la București turneul anul trecut, dar nu a fost atât de intens ca acum. Mă bucur să fiu acasă, să pot să câștig meciuri pentru România și sper ca mâine să fac și al doilea meci al meu în direcția bună spre țară.
Astăzi tactica mea a fost să forțez un pic, să intru în teren și să fiu mult mai agresivă decât de obicei. Mi-a ieșit la joc, dar la serviciu, ați văzut bine, nu prea mi-a mers, dar ân momentele importante, spre final, a mers. Lucrez la serviciu zi de zi și încerc tot mai mult să-l fac mai puternic și mai constant."
Despre Silvia-Soler Espinosa:
"Mă așteptam să joace mai mult cu dreapta, un rever mai plat. Știam că așa joacă și nu am fost surprinsă deloc. Este o jucătoare destul de solidă, se mișcă bine, are stil spaniol, așa că am încercat cât mai mult să intru în retur, pentru că serviciul este mai ușor un pic și stiul meu este să intru în retur și să lovesc. Eu mi-am făcut treaba mea, am fost agresivă și am deschis terenul bine, după părerea mea. Am intrat în teren și am finalizat punctele mult mai repede decât trebuia."
Despre meciul de mâine:
"Nu m-am gândit încă la meciul de mâine, vreau să îmi văd adversara cum joacă cu Irina acum și să-mi iau notițe. trebuie să-mi fac un stil al meu, să fiu iar agresivă și probabil o să încerc să joc mai mult la procentaj cu serviciul 1."
Despre Muguruza. Dacă ar fi să ia ceva de la ea, ce ar lua.
"E greu să zic pentru că nu o văd ca pe un model sau să învăț ceva de la ea, adică să stau special să mă uit. Eu sunt mulțumită de jocul meu. Modelul meu a fost Henin și pot să zic că am furat agresivitatea ei și stilul ei de a intra în teren și de a finaliza punctele. Reverul meu in lung de linie este într-adevăr o lovitură frumoasă și care îmi dă încredere mereu. Îl dau cu multă ușurință și vreau să ajung să dau și dreapta la fel."
Despre suprafață:
"Nu este exact ca la Sofia, este mai moale. La Sofia a fost mai rapidă un pic. Eu am fost întrebată cum îmi doresc terenul, dar am spus că echipa trebuie să decidă. Așa ca am ales împreună suprafața. Nu pot să spun că este perfectă pentru mine, dar este bună, mă simt bine pe ea și astăzi chiar am avut un joc bun. Suprafața a mers exact pe stilul meu de joc astăzi. Sper ca și mâine să fie la fel."
Silvia-Soler Espinosa:
”A fost un meci bun pentru Simona. A jucat un tenis incredibil, la un alt nivel față de acum 2-3 ani. Nu am putut să-mi fac jocul deoarece ea a fost prea bună. E bine pentru ea că joacă acasă, dar, pentru mine, publicul a fost OK. Este doar primul punct, să vedem cum va fi Garbine cu Irina. Echipa care câștigă trebuie să ia 3 puncte. Nu este nimic gata. Este normal ca publicul să țină cu echipa lor, dar ei au respectat și cealaltă echipă."
Garbine Muguruza-Irina Begu 6-3/6-2
DECLARATII:
Garbine Muguruza:
"Mi-am făcut jocul și totul a mers bine. A fost puțin dificil. Este pentru prima dată când joc la Fed Cup. Tot publicul a susținut echipa României. Eu mi-am făcut jocul cum am știut mai bine și mă bucur că am câștigat.
Conchita este foarte mândră că am jucat chiar bine. Nu am avut o strategie. Doar am intrat pe teren, m-am concentrat să servesc bine și să să mă gândesc la toate lucrurile pe care le pot face. Mă simt foarte bine pe "hard", chiar dacă "hard-ul" asta e mai încet. Dar am jucat la un nivel destul de bun.”
Irina Begu:
”Emoțiile de la Fed Cup își spun cuvântul. E altfel la acest turneu, noi suntem obișnuite să jucăm pentru noi, atunci când joci în fața publicului tău și joci pentru România este mai greu.
Atmosfera mi-a plăcut și vreau să le mulțumesc pe aceasta cale tuturor care au fost în sală. A fost o atmosferă incredibilă și sper ca mâine să vină într-un număr cât mai mare. Pe mine mă ajută foarte mult acest lucru și sper ca mâine să aduc un punct României.
Nu mi-a fost frică de Muguruza. Atunci când am intrat în teren și s-a cântat imnul României, a venit și domnul președinte, au fost alte emoții. Sunt anumite trăiri pe care nu le trăiesc zilnic. Bineînteles, ca acest lucru m-a emotionat foarte tare, de aceea am fost și mai încordată fata de cum sunt de obicei. Au fost și oameni importanți în public, nu e ușor să joci în fața unor persoane atât de importante”.
PROGRAM DUMINICĂ (08.02.2015)
Ora 12:00
Simona Halep - Garbine Muguruza
Irina-Camelia Begu - Silvia Soler-Espinosa
Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu - Lara Arruabarrena Vecino/Anabel Medina Garrigues (poate suferi modificări)
Întâlnirea dintre echipa de Fed Cup a României și echipa de Fed Cup a Spaniei contează pentru turul I Grupa Mondială II.
foto: Alexandru Gavrilovici
transition words in essay writing <a href="https://essayservicehelp.com/">professional college essay writing services</a> what is the best essay writing service
Post your comment