Chiasso: Cadanţu, învinsa în primul tur

Alexandra Cadanţu, aflată pe locul 288 WTA, a fost eliminată, marţi, în runda inaugurală a turneului ITF de la Chiasso, din Elveţia, desfăşurat pe zgură şi dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari.
Cadanţu (26 de ani) a pierdut, în primul tur, scor 6-7(2)/6-1/3-6, în faţa sportivei maghiare Dalma Galfi (18 ani), cap de serie numărul 3 şi locul 155 WTA.
De-a lungul partidei, Cadanţu a comis 10 duble greşeli, iar procentajul de reuşită la serviciu a fost de 54 la sută cu prima minge şi 41 la sută cu cea de-a doua. Românca a avut 17 şanse de break, dintre care a concretizat opt şi şi-a cedat serviciul de şapte ori.
Tot marţi, Elena-Teodora Cadar (23 de ani, locul 604 WTA) a fost învinsă în prima rundă a aceleiaşi competiţii de elveţianca Tess Sugnaux (22 de ani, 426 WTA), scor 2-6/6-3,/0-6.
Prezenţa în primul tur al turneului din Elveţia este recompensată cu un cec în valoare de 228 de dolari.
sursa: prosport.ro
Post your comment