Wimbledon: Halep, invinsa in sferturi

Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon, fiind învinsă cu 7-6(2)/6-7(5)/4-6 de Johanna Konta, din Marea Britanie, ratând, astfel, șansa de a urca pe primul loc în lume în clasamentul WTA.
După un prim set în care a condus chiar cu 4-1, Simona avea să câștige abia în tie-break. A fost, însă, un tie-break la discreția compatrioatei noastre care s-a impus cu un categoric 7-2.
Setul secund, unul foarte important pentru istoria acestui meci, a fost unul în care Simona a fost nevoită să salveze nu mai puțin de patru mingi de break, dar a reușit acest lucru în stil de mare campioană, și, la 5-5, era clar că și acest set secund va fi decis în ”prelungiri”. Și a fost un nou tie-break în care Simona a avut prima șansă, a condus cu 5-4 și a servit de două ori pentru a câștiga, dar n-a fost să fie. Konta s-a impus cu 7-5 și a împins meciul în decisiv.
Iar în decisiv, din păcate, britanica a reușit singurul break, suficient, însă pentru a-i garanta victoria, astfel romanca a ratat șansa de a deveni, de luni, cea mai bună din lume.
sursa: frt.ro
Post your comment