Sezon superb la junioare!

Simona Halep (foto), una dintre cele mai promitatoare tinere jucatoare de tenis din Romania, se afla pe pozitia a doua in clasamentul junioarelor, cu aproape o luna inaintea sfarsitului sezonului, dupa olandeza Arantxa Rus. Cea mai mare performanta a carierei de pana acum a Simonei Halep este castigarea titlului de campioana la Roland Garros Juniors, turneu la care a invins-o in finala pe o alta romanca, Elena Bogdan. Dupa victoria de la Roland Garros, Simona Halep s-a decis sa nu mai concureze la juniori, pentru aceasta urmand o serie de turnee din categoria ITF. La juniori, Simona Halep a castigat anul acesta Trofeo Bonfiglio (Italia), si a jucat finala la Nottinghill (Australia), dar si semifinale la Australian Open. In cadrul clasamentului WTA, Simona Halep ocupa pozitia 338 WTA, conform clasamentului mondial dat publicitatii in data de 17 noiembrie 2008. Simona Halep va participa in perioada 24 noimbrie - 1 decembrie 2008 la National Tennis Championship Masters Romania.
A doua romanca din clasamentul ITF Juniors este Elena Bogdan, finalista de la Roland Garros Juniors din acest an. Jucatoarea legitimata la Olimpia Tenis a castigat in acest an Campionatul European destinat junioarelor, invingand-o in finala pe frantuzoaica Cindi Chala. Elena Bogdan a mai castigat in acest an Copa Gerdau (Brazilia), Uruguay Bowl (Uruguay), si a jucat in semifinale la Canadian Open Junior Championship si la Traralgon (Australia). In cadrul clasamentului WTA, Elena Bogdan ocupa pozitia 877 WTA, conform clasamentului mondial dat publicitatii in data de 17 noiembrie. Elena Bogdan va participa in perioada 24 noimbrie - 1 decembrie 2008 la National Tennis Championship Masters Romania.
Un articol de Mihai Mehedintu
Post your comment